Proiectul de decizie
Proiectul de decizie "Cu privire la transmiterea bunurilor" a fost elaborat de Aparatul președintelui raionului și în conformitate cu prevederile Legii nr. 239/2008 privind transparența în procesul decizional este propus spre consultare publică.
Recomandările pe marginea proiectului de decizie sus menționat, pot fi expediate pînă pe data de 1 aprilie 2021, în adresa doamnei Gobja Veronica (contabil-șef al Aparatului președintelui raionului), la numărul de telefon: 023727910 sau la adresa: mun. Strășeni, str. M. Eminescu nr. 28, bir. 314, Consiliul raional Străşeni.