Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, în vizită de lucru în raionul Strășeni, în cadrul Programului „Podul de cărți pentru copii”
Publicat: 28.06.2024   

Copiii de la Grădinița de copii nr. 1 Sireți, au avut onoarea să citească o carte împreună cu Dan Perciun, Ministrul Educației și a Cercetării, cu Marcelina Baleca, șefa Direcției politici în domeniul învățământ general și învățare pe tot parcursul vieții, dar și cu oaspeții delegației venite din România. Oficialii au fost însoțiți de șefa Direcției generale educație, Lucia Caciuc.

Peste 5000 de cărți vor fi donate grădinițelor din țară, în cadrul Programului „Podul de cărți pentru copii” implementat în baza parteneriatului Ministerului Educației și Cercetării al Republicii Moldova cu Asociația OvidiuRO din România. Totodată, educatorii din instituțiile preșcolare vor fi instruiți cum să organizeze activitățile de lectură într-un mod cât mai atractiv și interesant, dar și cum să îi încurajeze pe părinți să le citească mai des copiilor. Un memorandum în acest sens a fost semnat astăzi de Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun, și Maria Gheorghiu, președinta Asociației OvidiuRO.

Primii beneficiari ai cărților donate în cadrul acțiunii au fost copiii de la grădinița nr. 1 din satul Sireți, raionul Strășeni. Conform prevederilor memorandumului, în instituție a fost amenajată o insulă de lectură (colț de bibliotecă), care presupune organizarea activităților zilnice cu copiii, aceasta fiind dotată cu cărți foarte atractive ce îi ajută pe copii să urmărească, să înțeleagă textul, să prindă pasiune pentru carte.

Preșcolarii au citit împreună cu ministrul Dan Perciun cartea „Ursule panda, ursule panda, tu ce vezi?” (de Bill Martin și Eric Carle) și au învățat despre animalele pe cale de dispariție.

„Educația timpurie și lectura sunt esențiale pentru a combate inechitatea socială. Un copil care beneficiază de educație timpurie de calitate își poate atinge potențialul și poate deveni un cetățean care contribuie la bunăstarea comunității. Ne bucurăm de această posibilitate pe care putem să o oferim grădinițelor de la noi din țară, alături de prietenii noștri din România”, a spus Ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.


Accesări: 455

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 11.11.2024   
Publicat: 06.11.2024   
Vizita delegației din județul Sibiu în raionul Strășeni Citeşte mai mult...
Publicat: 06.11.2024   
Publicat: 31.10.2024   
Publicat: 22.10.2024   
Publicat: 17.10.2024   
Publicat: 10.10.2024   
Publicat: 07.10.2024   
Publicat: 03.10.2024   
Publicat: 02.10.2024   
Publicat: 26.09.2024   
Publicat: 25.09.2024   
Publicat: 24.09.2024   
Publicat: 23.09.2024   
Publicat: 20.09.2024   
Publicat: 19.09.2024   
Publicat: 31.08.2024   
Publicat: 28.08.2024   
Publicat: 26.08.2024   
Eveniment organizat de Direcția Generală Educație Strășeni. Citeşte mai mult...
Publicat: 20.08.2024   

1 - 20 din 1444

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2024 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 2092906   Total ieri: 976   Total azi: 42