Vineri, am felicitat comunitatea medicală din întreg raionul Strășeni cu ocazia Zilei profesionale a lucrătorului medical și a farmacistului, ce este sărbătorită anual în a treia duminică a lunii iunie.
Și-au manifestat recunoștința și respectul colectiv pentru activitatea dumnealor prin discursuri și diplome: președinta raionului Strășeni, Mariana Dîmcenco, primarul municipiului Strășeni, Valentina Casian și șefa adjunctă a Oficiului Teritorial Strășeni al Cancelariei de Stat, Olga Toderean-Crăciun.
Managerii instituțiilor medicale din raion, și-au felicitat colegii de breaslă cu care ani la rând, cot la cot, muncesc pentru aceeași cauză nobilă, căci au o datorie – să trateze durerea.
Au evoluat în scenă copii ai angajaților medicali, elevi de la Școala de Arte „Eugen Doga” din municipiul Strășeni, dar și ansambluri vocale și de dans de la Casa Raională de Cultură.
Evenimentul a fost încununat cu invitații speciali Costi Burlacu și Corina Țepeș.
„Să ne fiți sănătoși și să munciți cu aceeași ardoare în continuare, plecăciuni pentru munca dumneavoastră”, acestea sunt câteva gânduri dintre toate mesajele de felicitare ce au răsunat astăzi.
Eveniment organizat de Consiliul raional Strășeni, susținut de președinta raionului Strășeni.