Președinta raionului Strășeni, Mariana Dîmcenco, a avut o ședință cu Sergiu Ungureanu, Consultant Dezvoltare Economică Locală, și cu Liliana Rusnac, șefa Secției proiecte investiționale, în cadrul căreia au discutat despre proiectele actuale, dar și cele de viitor ale Programului „EU4Moldova: Comunități Locale” cu referire la raionul Strășeni.
De asemenea au discutat despre proiectul „Pașaportizarea raionului Strășeni” care va începe în luna februarie, despre „Digitalizarea arhivei” raionului, dar și despre introducerea în sistemul școlar a unui obiect opțional cu referire la „Administrarea businessului local”, cu desfășurarea orelor la Centrul Raional de Tineret Strășeni.
Doamna președintă a afirmat că urmează să susțină și să ofere continuitate proiectelor care vor facilita și dezvolta viața și activitatea cetățenilor.
Programul „EU4Moldova: Comunități Locale” este finanțat de Uniunea Europeană, Ministerul Federal German pentru Cooperare Economică şi Dezvoltare (BMZ), Cooperarea Austriacă pentru Dezvoltare (ADC) și Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Polone – Asistența Poloniei; și implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) și Solidarity Fund PL (SFPL) în Moldova.