Ședința comună a președintelui raionului cu primarii localităților raionului Strășeni
În data de 03 iulie 2014 în cadrul Consiliului raional Strășeni, la propunerea președintelui raionului, dl Petru Voloșciuc, a avut loc o ședință de lucru cu primarii localităților raionului.
La ședință au participat în calitate de raportori dl Constantin Marola, șef al Centrului de Sănătate Publică Strășeni, dna Vera Manoli, șef al Direcției finanțe, Consiliul raional Strășeni și dl Gheorghe Vidrașcu, șef al Serviciului apărare împotriva incendiilor, Secția Situații Excepționale Strășeni.
Dl Constantin Marola a adus la cunoștință faptul că Centrul de Sănătate Publică Strășeni a prelevat mai multe probe de apă din sursele publice și în toate au depistat neconformități ale indicatorilor microbiologici. Primarilor din Chirianca, Rădeni și Strășeni li s-au dat prescripții și li s-a solicitat să întreprindă măsurile de rigoare în vederea dezinfectării surselor de apă vizate.
Dna Vera Manoli, șef al Direcției finanțe a explicat primarilor noile metode de elaborare a bugetului local, respectiv calcularea corectă a surselor de venituri și prognozarea eficientă a cheltuielilor.
Totodată primarii au dat un șir de întrebări aferente acestor calcule care urmează a fi puse în aplicare începînd cu 01 ianuarie 2015, odată cu intrarea în vigoare a noilor principii ale descentralizării administrative.
Despre măsurile de securitate în perioada campaniei de recoltare a cerealelor a vorbit dl Vidrașcu, care a menționat faptul că este necesar ca în fiecare primărie să fie aprobat cîte un plan de acțiuni necesare a fi îndeplinite în caz de declanșare a incendiilor pe terenurile cu cereale, pentru a evita pierderi umane, materiale și de alt gen.
De asemenea, s-a mai vorbit despre securitatea bazinelor acvatice luînd în considerație faptul că suntem în plin sezon estival și mulți copii sunt lăsați fără supraveghere în apropierea surselor de apă. Persoanele care gestionează bazinele acvatice trebuie să fie instruite în mod special referitor la acordarea primului ajutor în caz de înec.