La data de 19 noiembrie 2016, Casa raională de cultură a găzduit Turneul Republican de lupte libere, aflat la cea de-a 7-a ediție, consacrat memoriei antrenorului emerit al Republicii Moldova ,,Gheorghe Livadari”. La competiție au participat 19 echipe din raioanele țării, echipa din Strășeni cuprinzând peste 50 de luptători.
La deschiderea evenimentului au fost prezenți: președintele raionului, dl Mihail Popa, președintele Federației Moldovenești de Lupte, dl Victor Peicov, directorul Școlii Sportive Strășeni, dl Iurie Roznerița, președintele Consiliului Interramural al Sindicatelor, dl Mihai Paladi, reprezentanți ai Direcției învățământ Strășeni.
În mesajul său, dl Mihail Popa a urat luptătorilor succese, putere și răbdare, mulțumind, în același timp, pentru participare tuturor celor prezenți.
Menționăm faptul că antrenorul Gheorghe Livadari a activat la Școala Sportivă din Strășeni mulți ani la rând, timp în care a descoperit și îndrumat mai multe talente.
Secția administrație publică