Comisia Electorală Centrală (CEC) anunță lansarea concursului pentru ocuparea funcțiilor de președinte/președintă al/a Consiliului electoral de circumscripție electorală, de nivelul al doilea. Este vorba despre 34 de funcții nou-create, în urma adoptării Codului electoral în redacție nouă, care prevede permanentizarea organelor electorale și la nivel de circumscripție electorală.
Scopul funcției constă în coordonarea activității Consiliului electoral de circumscripție, participarea la promovarea politicilor electorale în conformitate cu cadrul normativ în vigoare și asigurarea realizării activităților de pregătire pentru organizarea precum și desfășurarea scrutinelor.
La concurs se pot înregistra persoanele care au urmat cursuri de instruire în cadrul Centrului de instruire continuă în domeniul electoral și dețin certificate de calificare corespunzătoare valabile la data desfășurării probei interviului a concursului sau au activat în cadrul unui organ electoral la unul din ultimele 3 scrutine naționale. Precizăm că, în conformitate cu prevederile Codului electoral, persoanele care, la data de 1 ianuarie 2023, erau incluse în Registrul funcționarilor electorali, se consideră certificate din oficiu cu valabilitatea certificatelor de calificare de 2 ani.
Persoanele interesate pot depune dosarul până la data de 25 aprilie curent, ora 17:00, prin e-mail da adresa info@cec.md, personal sau prin poștă la adresa mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri, 119, MD 2012.
Pentru mai multe detalii privind sarcinile de bază ale funcției și cerințele de participare la concurs, accesați portalul guvernamental al funcțiilor publice cariere.gov.md: https://bit.ly/3mJbaxj.