Sâmbătă, 1 martie, am deschis cu emoție și entuziasm Festivalul „Mărțișor 2025” la Casa Raională de Cultură Strășeni.
Seara a fost cu adevărat specială, grație spectacolului coregrafic de excepție, oferit de ambasadorii dansului tradițional moldovenesc: Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare „JOC”, susținut de Guvernul Republicii Moldova și Ministerul Culturii al Republicii Moldova, parte a proiectului guvernamental ,,Mărțișor în toată țara” din cadrul Festivalului Internațional de Muzică ,,Mărțișor în toată țara”, ediția 59.
Publicul a fost încântat de energia, grația și măiestria dansatorilor, care au adus pe scenă frumusețea folclorului nostru și au transmis un mesaj de speranță, renaștere și bucurie – așa cum se cuvine la început de primăvară.
Le mulțumim tuturor celor prezenți: reprezentanți ai administrației publice locale, iubitori de cultură, oaspeți și întreaga comunitate care a ales să întâmpine primăvara alături de noi!