Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Mesajul preşedintelui raionului Strășeni cu prilejul sărbătorii profesionale Ziua juristului
Publicat: 16.10.2020   

 

 

 

 

Stimați juriști!

 

 

 

Sărbătoarea profesională Ziua juristului, marcată anual la 19 octombrie, îmi oferă frumosul prilej de a vă adresa sincere urări de bine și de a-mi exprima recunoștința pentru contribuția substanțială adusă de dumneavoastră la promovarea supremației legii și a accesului egal la justiția incoruptibilă pentru toți cetățenii Republicii Moldova.

În perioada contemporană, profesia de jurist a devenit una dintre cele mai indispensabile şi utile pentru cetățean, societate şi stat. Anume în sarcina juriştilor este pusă protecţia demnităţii, drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor, iar eficienţa activităţii desfăşurate de majoritatea organelor de stat depinde în mare parte de competențele lor profesionale. Activitatea profesionistă și responsabilă a juriştilor contribuie nemijlocit la realizarea actului de justiție, dar și la creșterea încrederii cetățenilor Republicii Moldova în justiție.

Vă mulțumesc pentru devotamentul, corectitudinea, onestitatea și principialitatea de care dați dovadă în activitatea de zi cu zi, asigurând respectarea drepturilor și îndatoririlor prevăzute de legislație.

Vă doresc multă sănătate, prosperitate, stabilitate și notabile realizări pe tărâmul profesional.

 

Cu respect,

Preşedintele raionului Strășeni,                                 

Pavel TAMACIUC

 

 


Accesări: 138

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 02.12.2020   
Publicat: 27.11.2020   
Publicat: 27.11.2020   
Publicat: 26.11.2020   
Publicat: 25.11.2020   
Publicat: 25.11.2020   
Publicat: 20.11.2020   
Publicat: 05.11.2020   
Publicat: 30.10.2020   
Publicat: 29.10.2020   
Publicat: 28.10.2020   
Publicat: 05.10.2020   
Publicat: 03.10.2020   
Publicat: 25.09.2020   
Publicat: 24.09.2020   
Publicat: 18.09.2020   
Publicat: 18.09.2020   
Publicat: 08.09.2020   
Publicat: 04.09.2020   
Publicat: 31.08.2020   

1 - 20 din 729

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2020 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 889760   Total ieri: 491   Total azi: 480