Prima pagină  »  Noutăţi și evenimente
Noutăţi și evenimente
Ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii în Republica Moldova, dna Lucy Joyce OBE, în vizită la Consiliul raional Strășeni
Publicat: 26.05.2017   

          Președintele raionului, dl Mihail Popa, a primit în vizită joi, 25 mai, la Consiliul raional, pe ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii în Republica Moldova, dna Lucy Joyce OBE. La sosire, în mod tradițional, Excelența Sa, a fost întîmpinată cu pîine și sare de către gazde.

      Pentru început dl Mihail Popa a menționat faptul că de cînd își exercită mandatul, este pentru prima dată cînd un ambasador al unei țări atît de importante vine în vizită în raionul Strășeni, fapt pentru care se simte foarte onorat.

         La rîndul său, dna Lucy Joyce a subliniat faptul că vizita sa la Strășeni este făcută cu scopul de a obține informații din primă sursă și de a face cunoștință cu prioritățile raionului.

         În cadrul acestei întîlniri, dl Mihail Popa, a făcut o scurtă prezentare a raionului pe diverse domenii: economic, cultural, social și altele. Totodată, a vorbit despre preocupările de bază și necesitățile raionului cu privire la apă și canalizare, drumuri locale, îmbunătățirea sistemului de educație prin reparația instituțiilor de învățămînt, lărgirea pieței de desfacere pentru producătorii autohtoni, punctînd în acest context atragerea investitorilor ca fiind prioritară pentru dezvoltarea raionului.

         Alături de oficiali, la întîlnire au fost prezenți: consilierul raional și directorul ADR Centru, dl Viorel Jardan, vicepreședinții raionului: dnii Nicolae Budu și Ion Ursu, dna Elena Harcenco, secretarul Consiliului raional, dna Nina Rusu, dna Vera Manoli, șef al Direcției finanțe, dl Nicolae Sîrbu, șef al Direcției agricultură, dezvoltare economică și a teritoriului, dna Iulia Certan, șef al Direcției învățămînt și dna Vera Schirliu, șef al Secției cultură, turism, tineret și sport.

Secția administrație publică


Accesări: 1654

Alte Noutăţi și evenimente

Publicat: 14.10.2026   
Continuăm lucrările de modernizare a infrastructurii educaționale din raionul Strășeni. Citeşte mai mult...
Publicat: 05.10.2026   
De Ziua Mondială a Profesorilor, le mulțumim tuturor celor care aleg, în fiecare zi, să investească în oameni. Citeşte mai mult...
Publicat: 25.09.2026   
Astăzi, la Lozova, s-a desfășurat Simpozionul internațional prilejuit de aniversarea a 55 de ani de activitate a Rezervației Naturale „Codrii”. Citeşte mai mult...
Publicat: 24.09.2026   
Astăzi, la Consiliul raional Strășeni, au avut loc consultări publice privind reabilitarea unui sector al drumului național M1 Chișinău-Leușeni. Citeşte mai mult...
Publicat: 22.09.2026   
La Instituția Publică Liceul Teoretic „Nicolai Nekrasov” din municipiul Strășeni a fost inaugurat terenul multisport, un spațiu modern destinat activităților sportive și recreative ale elevilor. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.09.2026   
Ieri, 17 septembrie, la Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu”, s-a desfășurat Conferința profesională dedicată patrimoniului raionului Strășeni, organizată de Secția cultură, turism, tineret și sport, în contextul Zilelor Europene ale Patrimoniului 2026. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.09.2026   
Din șirul proiecțiilor planificate în cadrul Programului național „Acces la Cultură”, Strășeniul a găzduit premiera filmului „Floare Vieții”, o peliculă care nu poate lăsa indiferent. Citeşte mai mult...
Publicat: 14.09.2026   
Ieri, Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu” din Strășeni a fost din nou locul unei frumoase întâlniri între tradiție, carte și oameni. Citeşte mai mult...
Publicat: 10.09.2026   
„Turul României” a ajuns, în premieră, în Republica Moldova, iar caravana ciclistă a traversat și raionul nostru, trecând prin Stejăreni, Căpriana, Ciobanca, Pănășești, Bucovăț și Rassvet. Citeşte mai mult...
Publicat: 07.09.2026   
Publicat: 01.09.2026   
Publicat: 19.08.2026   
Primarii din raionul Strășeni s-au reunit la Greblești, în cadrul atelierului „Perspective de finanțare europeană și cooperare internațională”. Citeşte mai mult...
Publicat: 19.08.2026   
Consiliul raional Strășeni a adoptat decizia de aderare a raionului, ca membru fondator, la Gruparea Europeană de Cooperare Teritorială „EAST GATE", alături de autorități publice locale din România, Republica Moldova, Ucraina și Bulgaria. Citeşte mai mult...
Publicat: 18.08.2026   
Au fost zile pline de culoare, adrenalină, provocări, râsete și, mai ales, de oameni tineri care au ales să fie împreună. Citeşte mai mult...
Publicat: 14.08.2026   
Publicat: 30.07.2026   
În fiecare zi suntem expuși mesajelor, ofertelor și promisiunilor care par credibile. Însă, uneori, în spatele unei simple escrocherii se poate ascunde o rețea de trafic de ființe umane. Citeşte mai mult...
Publicat: 29.07.2026   
La mulți ani Constituției Republicii Moldova! Citeşte mai mult...
Publicat: 24.07.2026   
Suntem onorați că, și în acest an, raionul Strășeni găzduiește Campionatul Republicii Moldova la Turism Sportiv și Orientare în Spațiu pentru persoanele cu dizabilități de vedere. Citeşte mai mult...
Publicat: 16.07.2026   
Astăzi, Biblioteca Publică Raională „Mihail Sadoveanu” a încheiat cu bucurie Programul „Vacanța la Bibliotecă”. Citeşte mai mult...
Publicat: 15.07.2026   
Astăzi îi cinstim memoria celui mai mare domn al Moldovei - Ștefan cel Mare și Sfânt (cca 1433-15 iulie 1504) - voievodul care a purtat Moldova pe umeri timp de aproape o jumătate de secol și care a rămas în memoria Europei și a propriului popor drept un simbol al curajului, al înțelepciunii și al credinței. Citeşte mai mult...

1 - 20 din 1671

STRĂȘENI ÎN IMAGINI
Vezi galeria foto
© 2026 Consiliul Raional Strășeni - Republica Moldova
Toate drepturile rezervate
Design și programare de Andrei Madan

 

PAGINA ÎN SUS

Total vizitatori unici: 2155783   Total ieri: 2361   Total azi: 1318